Luptam pana la final



Sambata dimineata, Sala Polivalenta din Baia Mare a fost gazda partidei dintre Stiinta HCM si "U" Jolidon Cluj, din etapa a 11-a a Ligii Nationale de handbal feminin. Din pacate, HCM n-a reusit nici de aceasta data victoria, terminand la egalitate, 22-22. In acest an, baimarencele n-au izbutit sa castige niciun meci pe teren propriu, in prima etapa din acest an pierzand in fata Dunarii Braila. Clujencele au inceput mai bine partida si au reusit sa conduca ostilitatile pana pe finalul primei reprize: 3-4 (10), 4-7 (15), 6-9 (20). Principala "gura de foc" a echipei noastre, Melinda Geiger, a inscris primul gol abia in minutul 22. Am incercat sa revenim in joc si chiar am reusit, iar la pauza s-a intrat cu egal 13. Dupa reluare, treaba merge ceva mai bine pentru HCM, Baban "pune om" la Simona Vintila (poate cea mai buna jucatoare de pe teren) si baimarencele reusesc sa controleze usor jocul: 17-15 (40), 19-16 (45), 19-19 (50). La acest scor, ratam un 7m (Kovacs), apoi "mai vindem" niste mingi, dar nici Clujul nu izbuteste mare lucru. Inscriem de doua ori, se face 21-19 (55), dupa care urmeaza pauza mare pentru fetele noastre si Jolidon inscrie de trei ori la rand. Raluca Pomohaci Mihai salveaza un punct pentru HCM cu trei secunde inainte de final, cand reuseste sa inscrie de pe extrema printre picioarele portarului Petroczi. A avut si putin noroc cand mingea a ajuns la ea, dar are mai putina importanta.Clujencele au fost insotite la acest meci de o galerie formata din circa 20 de persoane, care si-a facut datoria pe tot parcursul meciului, la fel cum si galeria baimareana a fost la inaltime. Sa mai spunem ca se simte vartos lipsa din teren la echipa noastra a celor doua jucatoare accidentate, Camelia Balint Hotea si Zsanett Borbely. * Stiinta HCM Baia Mare - "U" Jolidon Cluj-Napoca: 22-22 (13-13) Sala Polivalenta din Baia Mare. Spectatori cca 1.400Au arbitrat: Vasile Pavel si Marian State (ambii din Buzau); Minute de eliminare: 6-6; Aruncari de la 7m: 8-5 (transformate: 7-4; au ratat: Kovacs / Vintila)Stiinta HCM: Flavia Vulturar Matei (7 interventii bune), Claudia Cetateanu (4), Eugenia Popovici - Raluca Pomohaci Mihai 2, Magda Kovacs 6 (toate din 7m), Jenica Rudics 5, Anca Amariei 1, Melinda Geiger 7 (unul din 7m), Cristina Pop 1, Lavinia Dobromir, Carmen Buceschi, Sorina Osan. Antrenori: Ioan Baban si Costica Buceschi"U" Jolidon: Petroczi (12 interventii bune, a aparat un 7m), Berei - Vintila 8 (4 din 7m), Paraschiv 4, Crap 5, Tudorache 2, Dinca 2, Barsan-Chintoan 1, Joldes, Turcas, Oltean, Branzan. Antrenor: Gheorghe Covaciu Rezultate etapa a 11-a: Otelul Galati - HC Dunarea Braila: 24-28; Tomis Constanta - Rulmentul Brasov: 34-26; Stiinta HCM Baia Mare - "U" Jolidon Cluj: 22-22; HCM Roman - HCM Buzau: 33-20; HC Zalau - CSM Cetate Deva: 22-20; Universitatea Resita - Stiinta Bacau: 31-27; Rapid CFR Bucuresti - Oltchim Ramnicu Valcea: 17-49 CLASAMENT 1. Oltchim Rm. Valcea 22p (409-249) - 11 2. HCM Roman 15p (278-229) - 11 3. Stiinta HCM 15p (330-282) - 11 4. "U" Jolidon 15p (301-255) - 11 5. Dunarea Braila 15p (337-296) - 11 6. HC Zalau 15p (293-278) - 11 7. Tomis Constanta 12p (298-277) - 11 8. Otelul Galati 10p (291-305) - 11 9. Univ. Resita 9p (289-295) - 1110. Rulmentul Brasov 7p (298-316) - 1111. Cetate Deva 7p (267-293) - 1112. HCM Buzau 6p (280-341) - 1113. Rapid Bucuresti 2p (265-441) - 1114. Stiinta Bacau 1p (268-347) - 11Rulmentul, Cetate si HCM Buzau sunt penalizate cu un punct. Etapa viitoare (miercuri, 27 ianuarie): Cetate - HCM Buzau (17.00); Rulmentul - HCM Roman (17.00); Dunarea - Tomis (16.00); St. Bacau - Otelul (17.00); "U" Cluj - Univ. Resita (17.00); Oltchim - Stiinta HCM (17.00); HC Zalau - Rapid (14.00).  
Glasul Maramuresului / Luni, 25 ianuarie 2010 11:00

Top 10 stiri pe email

vezi arhiva
Citeste zilnic, la ora 11, cele mai titrate 10 subiecte ale zilei!
Stiri zilnice   Retrospectiva saptamanii (duminica)

Galerie Foto

Toate ziarele online din Romania! Topul celor mai titrate stiri actualizat in timp real! Ultima actualizare: 07:49